Ce ne scapa?

Azi am senzația ca iar îmi scapă ceva, și este o senzație pe care o am tot mai des in ultimii ani pe măsura ce caut sa mă cunosc din ce in ce mai bine, pe măsura ce caut sa înțeleg din ce in ce mai profund viața.

Si dacă am ratat și ratăm semnele pentru ca nu știm cum sa le interpretam, sau le interpretam greșit?

Cu cat aprofundez căutarea, îmi dau seama ca adevărul îmi scapă printre degete, prins undeva in dualitate. Un exemplu ar fi dezvoltarea noastră ca civilizație. Am ajuns aici, dar ne-a scăpat ca am distrus planeta. Ne-am dezvoltat ca un virus pana la nivelul in care am distrus mediul in care creștem, și apoi ne întrebam ce a mers prost? Integrarea noastră in condițiile actuale necesita trecerea de la supraviețuire la con-viețuire integrata cu ceilalți oameni și cu mediul. De la a trăi ca societate, la a trăi ca umanitate.

E vorba despre imaginea de ansamblu care ne scapă datorita detaliilor.
Unul dintre paradoxurile pe care le conștientizez de ceva vreme sunt legate de nutriție. Pentru ca face parte din aceasta ecuație care ne-a permis dezvoltarea pana in acest punct, și totuși. Ceva nu e in regula. Sunt mulți care au tras semnale de alarma in aceasta direcție, sunt studii, cărți și documentare (document…tare, apropo de detalii), dar unde e bunul simt? Studiez nutriția de peste 25 de ani și învăț din lucrurile care îmi scapă, căci îmi scapă mereu câte un detaliu, pe care e nevoie sa îl găsesc și sa îl compensez. Mereu bunul simt m-a îndemnat sa aprofundez ceea ce mă pasionează. Însă nu poți deveni specialist in nutriție, sau in orice alt ceva, in câțiva ani și după câteva cursuri. Codarea genetica necesita un ciclu de cel puțin 7 ani pentru a deprinde o abilitate. Si asta înseamnă doar primul nivel, nicidecum a fi expert sau și mai mult. Viața mi-a arătat ca experiența se câștiga in foarte mulți ani, iar aceasta cunoaștere are și ea niște etape care nu pot fi sărite așa ușor.
Si ca sa mă folosesc de o formulare de tip reclama: „E acel moment in care omul a mâncat ca la carte, și tot a murit de cancer”.

Azi nu mai e o enigma ca nutriția și toate acțiunile care țin de corpul fizic nu reprezintă decât maxim 20% din ecuația sănătății unui om. Partea nevăzuta, care tine de corpul  emoțional și mental, reprezintă 80% din factori sau chiar mai mult.
Medicina a evoluat pana la nivelul in care cancerul i-a închis gura și ne-a forțat sa ne uitam la ce ne scapă. In mod natural am fost forțați sa vedem care e treaba cu nutriția și influenta imunosupresiva a mediului in care trăim. Doar ca nu poți sa devii expert in nutriție peste noapte mai ales când înțelegi ca exista mai multe nivele ale nutriției. Schimbarea necesita timp. Nutriția digestiva sau mecanica se transforma in nutriția sistemica sau metabolica, care se transforma in nutriție celulara sau enzimatica și care se transforma in nutriție nucleara. Abia acum avem următorul nivel, nutriția energetica.
Fiecare nivel de nutriție vine cu multe implicații fizice și energetice. Nu poți sa fi sănătos mâncând raw-vegan și sa te frustrezi in același timp pentru ca nu poți sa mănânci o bucata de carne sau brânza, la care in adâncul tău poftești. Am văzut mulți oameni frustrați pe aceasta tema. O fi un trend, dar iar am scăpat din vedere niște detalii care au tendința de a se reîntoarce asupra noastră. Nu e ok sa nu mănânci ceva, dar sa ii judeci pe ceilalți ca o fac. Am făcut și eu asta, nu funcționează. Nu e cool.

Azi vad nutriția și implicațiile ei profunde ca un fel de chestiune ultra personala. E ca și relația ta cu preotul in confesional. Nu e un subiect de bârfa sau judecata la masa sau întâlniri. Pana nu faci efectiv acest exercițiu cu tine, nu poți sa înțelegi cat de greu este sa nu judeci.

Atâta vreme cat ratezi implicațiile emoționale și mentale ale nutriției, nu poți vorbi de nutriție energetica. Cum altfel ai putea înțelege posibilitatea ca cineva sa mănânce dezorganizat din punct de vedere nutrițional, dar totuși sa fie foarte sănătos, iar altul sa fie bolnav in condițiile unei alimentații foarte atente, chiar „spartana”. Bineînțeles ca exact ceea ce ne scapă face diferența, iar aceste detalii le înveți in timp și cu practica.

Am dat exemplul cu nutriția pentru ca suntem, încă, dependenți de mâncarea fizica. Nu e ceva abstract sau in care nu suntem implicați permanent.

Si totuși, puteți sa va imaginați ca toată mâncarea și energia chimica dobândita e folosita ca materie prima pentru nutriția energetica, sau plasmatica? Da, exact, noi ne hrănim cu plasma și mai departe cu lumina, dar sa nu ne plasam la acel nivel fără sa înțelegem partea fizica. Am ales corpuri fizice și o experiența fizica pe care sa o transcendem, nu pe care sa o negam.

E ca și la sport când ti se spune ca pentru a dobândi un corp atletic trebuie sa faci mult sport fără sa înțelegi ca 80% din aceasta treaba reprezintă nutriția. Poți sa faci sport intensiv, dar totuși sa nu ai rezultatele pe care le dorești pentru ca mănânci aiurea sau emoțional. In acest caz trebuie sa iți asumi ca ce elimini pe o parte, o sa depui pe alta.
Am ajuns sa vad ca degeaba mănânci corect dacă te frustrezi. E nevoie de multa conștientizare, iar asta nu se face peste noapte.
Partea buna e ca putem face aceasta trecere, dar nu luându-ne de mana pentru a cânta un cântecel sau prefăcându-ne ca suntem in iubire și zen. Poți sa mergi la următorul nivel de înțelegere mentala, și totuși, nici asta sa nu fie suficient pentru a transforma ideile in rezultat vizibil in corp, pentru simplu motiv ca e doar o înțelegere mentala.
Nu ne mai putem preface ca nu contează ce gândim, ce stare avem când mâncam ceva, sau când alegem ceva de mâncare.
Cum mâncam a devenit mai important decât ce mâncam. Asta nu înseamnă ca nu contează ce mâncam. Si asta e important. Pana la urma acesta e domeniul de baza al nutriției la care încă nu avem un numitor comun foarte bine definit. Încă sunt mii de specialiști in nutriție care nu se pot pune de acord dacă carnea e buna sau nu. Încă exista foarte multe dezbateri intre tipurile de alimentație. Nu avem încă o cale de mijloc in nutriție, deși medicina alopata a fost forțata sa admită ca nutriția e baza sănătății.
Si iată ca vin și spun ca nici o tabără nu are dreptate. Sunt toate doar parți mici dintr-o ecuație mai mare care ne scapă printre degete. Viată ne scapă printre degete căci e nevoie sa eliberam tensiunea. Aici m-as uita mai atent.
Nutriția a venit sa ne arate ca ce introduci in tine e important, dar la fel de important este sa elimini toxinele din corp. O simpla ecuație input-output care te ucide dacă nu o respecți. Vin sa spun ca aceeași ecuație e valabila și la un nivel mai profund.

Cum ar fi dacă v-as spune ca in ecuația nutriționala, apa contează mai mult decât mâncarea? Hidratarea depinde de calitatea apei și nu neapărat de cantitatea ei, chiar dacă cantitatea este și ea importanta. Apa in sine poate susține in proporție de peste 50% nutriția.

Si ce înseamnă de fapt nutriția când o observi holistic?

Ce implica metabolizarea unui element nutrițional sau ce resurse necesita acest proces?

Ce este eliberat in corp si cum putem folosi aceste energii si unde le putem folosi?

Nutriția, ca și orice altceva, poate deveni o capcana dacă o duci la extrem.

Câți dintre nutriționiști au testat pe termen lung implicațiile unui tip de dieta in favoarea altuia?

Ce in seamănă când iei in calcul nutriția și hidratarea împreuna?
Cum ar fi dacă v-as spune ca nu aerul ne tine in viața, ci mișcarea lui? Astfel de detalii ne scapă. Astfel de detalii pe care le observi in cazurile de tip excepții, numite „lebedele negre”.

Cunosc zeci de motive pentru care poți sa te îmbolnăvești de cancer, și totuși nici unul separat, nu te poate afecta.

Cum suna asta ca paradox? Si atunci, ce ne scapă?
De ce cancerul a devenit sinonim cu pecetea morții?

De ce numim suplimentele sau remediile anti-tumorale când ele sunt in realitate imuno stimulatoare sau imuno-modulatoare.

De ce anti? De ce sa luptam împotriva a ceva care e parte din noi?

Oare credem ca putem duce o lupta împotriva noastră in care sa câștigam? Caci asta înseamnă sa lupți împotriva cancerului.
Cum se face ca cei care au fost diagnosticați cu aceasta boala se comporta atât de diferit in evoluția lor chiar dacă fac aceleași lucruri in plan fizic? Adevărul este ca unii se lupta iar alții cedează. Adevărul este, ca numai cei care se abandonează pe calea de mijloc reușesc, iar asta este un paradox mai greu de înțeles, chiar și de la nivel mental, pentru ca e vorba de cedarea controlului unei forte mai mari decât tine. După înțelegerea acestui fapt e nevoie sa pui in practica toate aceste lucruri, și asta nu e ușor, dar nici imposibil. E nevoie de disciplina și determinare, mai ales ca nu exista soluții standard, ci fiecare e nevoie sa adapteze toată acesta cunoaștere la nivel personal.
Cumva, e nevoie sa învățam sa decodificam presiunea fizica, emoționala și mentala la care suntem supuși. Asta e și cheia, eliberarea tensiunii, sau a stresului. Degeaba elimini un stres fizic care reprezintă 10% din ecuație, dacă păstrezi unul care reprezintă 50% sau mai mult.
Da, aici ne scapă treaba. Ne scapă ca aceste presiuni energetice, emoționale și mentale sunt, in cele din urma, codate chimic la nivel de ADN și apoi influențează metabolismul fizic.
Nutriția ajuta. Poți sa câștigi mult timp cu o nutriție adecvata și adaptata atent la fiecare corp și care sa tina cont de locația geografica, dar nu uita ca cheia e in alta parte. Câștigi timp pentru a învață despre tine. Câștigi timp pentru a înțelege experiențele prin care treci. Informația este deja in noi, in totalitate, dar e nevoie de mult curaj pentru a aborda acele locuri in care frica exista și tensiunea e acumulata.
Dacă poftești la carne sau altceva, e nevoie sa vezi ce înseamnă asta. Nu funcționează doar sa nu o mai mănânci și sa te frustrezi pe aceasta tema. Asta abordare atenta a semnificațiilor înseamnă sa te accepți și sa te cunoști pe tine însuti.
Poți sa mănânci ca la carte, totuși, o singura frica iți poate macină sănătatea, și dacă nu ai o frica specifica, frica de moarte poate fi suficienta pentru a te dezechilibra.

Adevărul este ca nu poți aborda un dezechilibru fizic fără sa iei in calcul tabloul relațional in care se afla pacientul. Nu poți trata pe cineva in afara cadrului emoțional in care trăiește, indiferent de cat de echilibrata e nutriția.

Un mușchi nu se rupe, indiferent de cat de bine sau cat de prost e hrănit nutrițional, pana nu tragi mai mult decât suporta ca tensiune. Mărimea și durata tensiunii rupe un mușchi. Stresul aplicat este cel care produce leziunea și aici e nevoie sa ne uitam.

Asistam la o schimbare de proporții in paradigma sociala și e nevoie sa luam in calcul noi și noi cauze care destabilizează echilibru corpurilor noastre, cum ar fi telefonia mobila, radiația wi-fi, și altele. Gândiți-va la implicațiile de dependenta sociala pe care acestea le provoacă, precum și gradul mare de separare pe care îl dezvolta, in ciuda conectării pe care o oferă.

Degeaba suntem tot timpul conectați daca nu spunem nimic care ne eliberează de tensiunile in care trăim.

Cum ar fi ca sa exprimam pe Facebook chiar ceea ce simțim in fiecare zi, indiferent cum ar suna asta, și apoi, eliberați de tensiune, sa mâncam liniștiți ceva „interzis”. Surpriza ar fi sa remarcam cu stupoare ca nu ne afectează așa cum credeam ca o va face? Dar chiar și aici exista frici. Frica de a fi judecat, de a fi catalogat, de a fi respins sau etichetat. Frici peste tot, și fricile sunt exact ceea ce e nevoie sa depășim împreuna. Degeaba îmi cuceresc eu o frica dacă ceilalți nu îmi oferă spațiul in care sa o înțeleg și sa o depășesc la nivel de corp. Atâta vreme cat ceilalți doar mă judeca sau mă etichetează pentru asta, eu doar port o bătălie pe mai multe planuri pe care s-ar putea sa nu o pot susține pe termen lung. De aceea e nevoie sa facem asta împreuna. E nevoie sa învățam sa ne susținem unii pe ceilalți.

Concilierea pe care e nevoie sa o facem este una intre exterior și interior. Nu mai merge sa ne prefacem, deoarece corpurile noastre ne trădează zbuciumul intern pe care nu îl eliberam in exterior.

Corpul și mediul ne transmit constant semnale pe care le ratam și asta o vad din ce in ce mai clar. Apoi sunt semnele pe care le interpretam greșit pe baza diferitelor programe mentale sau emoționale in care operam. E nevoie sa greșim și e nevoie sa încercam de multe ori pana ne iese. Așa învățam, și la fel e nevoie sa oferim și altora spațiul in care sa greșească și sa învețe.

Nu faptul ca le interpretam greșit e problema, ci faptul ca fiecare eroare se plătește in energie. Asta e nevoie sa înțelegem și sa ne asumam la nivel individual pentru ca sa depășim frecventele umbrei indiferentei care nu își asuma nimic.

Când cineva face o greșeala nutriționala nu ajuta sa ii spui ca greșește.

Cum ar fi sa spui: „Hei, și tu ești in etapa in care experimentezi alimentația bazata pe carne, sau x, sau y? Uite ce am învățat eu din experiența mea, poate te ajuta și pe tine”.

Chiar e nevoie de o alta abordare decât sa cataloghezi direct ceva greșit. Ce e bine pentru mine s-ar putea ca ție sa iți dăuneze și invers. O vedere obtuza, lipsita de înțelegere și compasiune doar te poate separa, chiar dacă ai dreptate. Nu este despre dreptate, la ce te ajuta sa ai dreptate? Ideea e sa împarți cu ceilalți aceasta cunoaștere, căci altfel doar iți consolidezi un mare ego, și aici vorbesc din experiența unui imens ego. O sa citez o veche zicala: „Ca sa renunți la ego, e nevoie sa ai un ego suficient de mare la care sa merite sa renunți”.

bralgei shackry

Comments (1)

Senzational articol!

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.