…sau saltul in necunoscut
Death, Dance & Daddy – By Bralgei and DHTH
Vine BD la mine si mă întreabă?
– Ce faci Gabi? Iar te-ai oprit in gară?
Asta e felul lui de a-mi comunica ca de ceva vreme frec „mentosanul” si nu mai fac nimic notificabil. De parca ar ști el micul ca eu de fapt nu stau, ci doar li vânez in fiecare zi.
Cred ca si-a dat seama, si vrea sa scape de mine. Nu știe ce il așteaptă.
Nu de alta dar un animal ca mine sa iți stea in coaste, nu e chiar plăcut. Sunt absolut neînduplecat când mi se pune pata pe ceva. Drăguț nu sunt, gura nu mi-o țin si alung orice urma de drăgălășenie care mai poate coexista. Sunt un dans al morții.
El e povestitor. O, si ce povestitor. La naiba, ca si eu acum tot povesti scriu după moartea lui. Ceva din el e in mine deși nu sunt foarte confortabil cu acest lucru având in vedere ca am refuzat de atâtea ori sa preiau linia. Anyway, sa revenim.
De atâtea ori l-am surprins spunând poveștile pe care noi, elevii mai vechi, le știm atât de bine. Când intru in camera, parca a intrat moartea. Poveștile încetează brusc si toata lumea se pune pe treaba.
O convenție tacita e intre noi de a nu abera in prezenta celuilalt.
El e moartea pentru mine, eu sunt moartea pentru el. Așa a fost sa fie. Ne iubim in felul nostru. LOL.
– Da, normal ca m-am oprit, sunt obosit, nu iți imagina ca o frec; răspund eu obraznic.
El da din cap si pleacă mai departe. Știe perfect ca răbdarea mea are limite foarte fragile, mai ales când ceva îmi arde un șut in fund, iar el e foarte bun la aceste suturi. Cu iubire, cum zicea el,
Se întoarce si zice:
– Calm Gabi, calm si detașare.
In gândul meu se declanșează iar Jihadul, când aud aceste cuvinte iau foc. Tu-ti calmul si detașarea mă-ti.
Piticii sunt in delir de ras când mă vad ca îmi pierd calmul. Va jur, îmi vine sa îmi bag ceva si sa mă … in el de training, de scoală.
Dar cum prietena mea de stânga (DHTH) nu doarme, mi se aduce la cunoștința ca as putea sa plec, sa iau primul tren si sa îmi vad de viată.
Asta nu pare opțiune. Asta nu pare saltul in necunoscut, acel 4% de care e nevoie ca sa intri in flow si fără de care nu exista nici un fel de upgrade sau creștere.
Aste e capcana.
In școala lui Bedeoan era nevoie sa fi mereu in alerta. Compania morții îmi dădea mereu un avantaj pe care ceilalți nu li aveau. Mako era singurul care îmi ținea ritmul draconic.
– Ce zice bătrânul, întreabă Mako?
– Pe p…măsii zice, răspund eu plin de draci. Zice ca iar stau si nu fac saltul.
Si are dreptate.
– Eu zic ca se poate si fără salt, replica M.
– Nu se poate. Ii explic toata tărășenia. Exista o regula in Univers care împiedica saltul daca ești pregătit pentru el.
Sarcina din fata ta trebuie sa fie cu cel puțin 4% peste nivelul tău de pregătire. Așa e, si așa va fi.
De asta nu îmi convine. Iar saltul pe care e nevoie sa li fac implica o manevra atât de complexa încât nici măcar BD nu o vede. E dureroasa, e ceva despre care nu se vorbește. E ceva ce nu scrie in nici o carte si nici un curs.
– Ce? Nu înțeleg.
– N-am cum sa iți spun decât ca pentru a trece mai departe e nevoie sa fiu ca el. Iar ca sa fiu ca el e nevoie sa renunț la el.
– Așa si? Ce e greu sa reununți? Pleci si gata.
– Nu e numai atât. Exact despre asta e vorba. Eu sunt moartea pentru el așa cum si el a fost pentru mine. Nu are cum sa vadă ce va urma. Cum nici eu nu voi vedea ițele morții in ceea ce mă privește.
Ca sa fiu ca el e nevoie sa moara pentru mine. E nevoie sa nu li mai vad ca pe un maestru. E nevoie sa ucid in mine tot ceea ce e el pentru mine si asta doare ca dracu.
– Moartea nu da opțiuni, înțeleg, zise Mako si se retrase in stilul lui caracteristic.
A durut ca dracu. Am făcut saltul. Am plecat din gara. Sunt liber. Nu mai am nevoie de maeștrii in aceasta viată. Nu mai sunt dispus sa fac acest lucru încă o data.
Am decis sa nu am niciodată elevi sau discipoli. Nu vreau ca nimeni sa mă ucidă pentru a fi liber si egal cu mine. L-am dezlegat de mine si pe mine de el.
Intre timp BD a murit. Nu am plâns la moartea lui. Am plâns si plâng când îmi aduc aminte de moartea lui in mine.
Paradoxal însă, el trăiește in mine, e viu si memoria lui e cu noi aici in aceste rânduri.
Moartea e doar începutul.
Bralgei & DHTH