…Pai înseamnă ca e cu mine. Punct.
(Death, Dance & Daddy – by Bralgei and DHTH)
Ce frumoasa este viața când nu trebuie sa iți bați capul cu moartea. Mereu întâlnesc aceeași atitudine:
– Dar mai lasă-mă mă cu moartea ta ca avem treaba.
Da, aveți? Aveți treaba cu ce? Ce faceți de e atât de important încât sa nu va gândiți la moarte? Măcar de trăit, trăiți?
– Pai trăim , ne bucuram, iubim!
– Ia auzi mă nebunilor? Va bucurați? Iubiți? Pe bune? Măcar de a-ti trai la maxim. Chiar va doresc asta.
Asta e parte din dialogul exprimat sau neexprimat de care mă lovesc mereu in interacțiunea cu oamenii. Asta e punctul in care de cele mai multe ori mă retrag zâmbind, si îmi vad mai departe de viața si de viteza mea.
Caci totul e viteza, totul e percepție.
Nu exista nici un fel de adevăr. Exista percepție.
Daca viața cuiva ar avea o zi si te-ai uita tu micul la aceasta ființa sau personaj si i-ai plânge de mila pentru timpul scurt in comparație cu tine, cum ar fi?
Dar daca ti-ai da seama ca viteza la care își trăiește acea ființa viața ii permite sa se bucure de o raza de soare pe o picătura de roua in cădere sau de lucruri pe care tu nici măcar nu le vezi vreodată.
Fiecare cu preocupările lui.
De data asta nu mă abțin si întreb:
– Auzi prietene dar ce iubire percepi tu când toata viața ti-o trăiești in frica? Chiar crezi ca ai experimentat vreodată iubirea când de dimineața si pana seara trăiești in frica fata de moarte?
Ceea ce nu știu prietenii ăștia ai mei e ca ei nu au simțit niciodată iubirea care apare doar in absenta fricii.
Exista 2 momente in care dispare frica in prezenta morții. Când te copleșește si te abandonezi morții. Surpriza, dispare frica, si e un moment scurt de Bliss si iubire ce va fi întrerupt subit de procesul morții. Da, l-ai simți, dar e prea târziu. Iar a doua varianta se numește “letting go”. Dar asta e prea complexa pentru povestea de azi.
Da, e foarte convenient sa te suprasaturezi cu activități crezând ca acea frica nu e in tine, dar oare chiar așa e?
– Pai bucurie si iubire pentru diferitele lucruri pe care le experimentez aici, mi se da un răspuns ambiguu.
– Oh, da, răspund eu ironic, de parca sunt ale tale. Chiar vrei sa disec faptul ca si pentru astea iți e frica sa le pierzi.
Chiar nu e clar ca nimic nu e al tău?
– Bine ca ești tu deștept, si cum ti-ai dat seama?
– Uite asta e o întrebare la care de data asta o sa iți răspund deși sunt convins ca nu o sa iți placa.
De obicei răspunsurile mele nu sunt deloc pe placul celorlalți. Sunt mereu apreciate după multa vreme sau după mulți ani, dar pe moment provoacă furie si reacții mentale. Despre cele emoționale nici nu mai are sens sa vorbim. Mulți m-ar manca pe pâine.
– Pai fi atent. Eram pe buda acum mulți ani si lansam submarinul când am văzut un gândac mare in fata mea pe care instinctual am vrut sa li zdrobesc.
O situație destul de jenanta caci ar fi trebuit sa mas ridic instant si sa li omor. Hmmmm. What a predicament.
In clipa aceea îmi dau seama ca situația mea nu este deloc diferita la următorul nivel.
In fata morții sunt exact ca acel gândac.
Mă pufnește rasul imaginându-mi o moarte care își face nevoile pe când trec eu prin fata.
Ala a fost momentul in care am zi ca mai bine fac glume proaste si ma țin cu moartea de mana in loc sa fug de ea.
Si uite așa a dispărut frica. Putin cate puțin.
Asta m-a făcut mai bun caci cu moarte la braț trebuie sa ai mereu ceva glume bune pentru a întreține atmosfera. Pana la urma care ar putea fi câștigul? Nu intru acum in detalii dar cred ca ai înțeles mesajul.
– Pai si asta înseamnă ca nu te mai ia?
– Oh, ce tâmpit ești. La fel ca si mine când i-am pus acesta întrebare.
Bineînțeles ca o sa mor într-o zi, dar faptul ca acea zi este mereu azi îmi da posibilitatea sa trăiesc la maxim, in afara programelor care îmi restricționează fiecare mișcare.
Unde mai e frica daca ești cu moartea de mana?
E doar adrenalina, si multa furie câteodată când vezi cat de prost ești.
– Prietene, ești dus cu pluta dar ești foarte viu.
Nu cred ca am întâlnit o astfel de perspectiva. Si nici specie.
– Si nici nu cred ca o sa stai prea mult in zona, întreb eu?
– Ah nu!
– Modul tău de gândire si de viața e foarte provocator, e ca si când îmi dau seama ca e nevoie de el, dar nu vreau sa stau prea mult in preajma.
– Măcar ești inteligent.
Majoritatea celor care mă întâlnesc sunt fascinați la început dar mă urăsc destul de repede. Fascinația nu are cum sa tina prea mult din moment ce viteza mea si energia cu care operez provoacă realitatea pentru a scoate la suprafața cele mai neplăcute adevăruri.
Partea cea mai paradoxala e ca după ce dispar din peisaj se simte ca dracu. Mai bine mă plătești, si ramai cu senzația ca ai apelat la un profesionist.
Oi fi si eu bun la ceva,
Bralgei & DHTH
