Azi a venit moartea, iar

…se plictisea.

(Death, Dance & Daddy – by Bralgei and DHTH)

Acum ceva zile pe când mă pregăteam sa mai stau puțin cu cracii în sus sa îmi trag sufletul, mă trezesc din nou cu moartea (DHTH pe nume de cod). În ultima vreme și-a făcut obicei sa mă viziteze. Exact când mă pregăteam sa îmi fac ieșirea la nani. 

Zice ca mereu se plictisește. Si cum nu prea sunt mușteriii care sa ii trezească interesul, mai trece din când în când sa vadă ce draq mi-am mai luat de făcut. Ce prostii mi-a mai trecut prin cap și prin mana. 

(Într-un moment de confesiune îmi arata cum se vede de la ea. FUCK!)

Ziua cârtiței, sa moara calu’. Încep sa simpatizez cu viziunea. 

În fiecare zi aceeași poveste când ii atinge pe oameni:

⁃            Te rog, nu acum, hai încă puțin! Si apoi derularea aceeași povesti copy-paste la infinit (Copilărie, nebunie, rebeliune, școală, facultate, servici, casa, mașină, copii, cu mici variații pe tema; boooooooring!)

Revin la prietena mea de stânga.  

⁃            Aoleo, zic; sa vezi ca iar îmi dai vre-un task din ala la care nu se baga nimeni?

⁃            Pai tu ce credeai? 

Îmi torn un shoot de palinca sa prind curaj.

⁃            Da de ce io?, iar nu ai găsit pe altul mai nebun?

⁃            Pai cum sa iți explic? Toată lumea vorbește, nimeni nu face. Cei care fac, de fapt se fac ca fac. Ca sa nu zică ca nu fac nimic, în loc sa facă ceea ce au de făcut de fapt. 

⁃            Face sens la capul tău, bai Bralgei?

Dau din cap ca am înțeles și mai dau un shoot de palinca peste cap. 

E clar ca urmează una din aia pe care nu am văzut-o. Are prietena mea DHTH un talent nativ pentru a ascunde ceva de mine când vine vorba de operațiuni de tip “misiune imposibila”. 

(Piticii zâmbesc tâmp. Asta nu e a buna).

Normal ca nu e imposibila, dar la gradul meu de încăpățânare și lene…se știe.  

⁃            Asta e iar una din categoria “liber arbitru”?, zic eu scărpinându-mă in cap. 

⁃            Hahahahahaha, măcar nu ți-ai pierdut umorul!

⁃            Pai cu tine în coaste ce draq sa fac, ca numai mumu îmi iau în ultima vreme. 

⁃            Lasă mă, ca o sa înțeleagă ei când se vor trezii; 

De data asta eu leșinând de ras cu lacrimi:

⁃            Adică vrei sa zici când te vor vedea?

⁃            Un zâmbet acru mi se întoarse, eu râzând în continuare. 

⁃            Știi mai prietena mea, măcar cu mine nu te plictisești. Nu fac eu ce mi se spune. Nu fac eu frumos. Dar măcar livrez.

⁃            Si asta e adevărat. 

⁃            Haide, zi care e provocarea?

Ascult pe îndelete între 2 serii de mesaje care deschid o lume. Pe măsură ce ascult ceva se schimba în matrice. Opa, devine interesant. 

Mai dau un shoot de palinca pe gât și ies din casa. Din nou știu ca lumea pe care o las în urma nu va mai fi la fel când voi reveni. 

Cineva trebuie sa facă ce am de făcut. 

Cineva trebuie sa albe curajul sa o facă. 

Măcar moartea plătește bine. Are tot timpul din lume.

Bralgei & DHTH

Ziua cârtiței, sa moara calu’. Încep sa simpatizez cu viziunea. 

În fiecare zi aceeași poveste când ii atinge pe oameni:

⁃            Te rog, nu acum, hai încă puțin! Si apoi derularea aceeași povesti copy-paste la infinit (Copilărie, nebunie, rebeliune, școală, facultate, servici, casa, mașină, copii, cu mici variații pe tema; boooooooring!)

Revin la prietena mea de stânga.  

⁃            Aoleo, zic; sa vezi ca iar îmi dai vre-un task din ala la care nu se baga nimeni?

⁃            Pai tu ce credeai? 

Îmi torn un shoot de palinca sa prind curaj.

⁃            Da de ce io?, iar nu ai găsit pe altul mai nebun?

⁃            Pai cum sa iți explic? Toată lumea vorbește, nimeni nu face. Cei care fac, de fapt se fac ca fac. Ca sa nu zică ca nu fac nimic, în loc sa facă ceea ce au de făcut de fapt. 

⁃            Face sens la capul tău, bai Bralgei?

Dau din cap ca am înțeles și mai dau un shoot de palinca peste cap. 

E clar ca urmează una din aia pe care nu am văzut-o. Are prietena mea DHTH un talent nativ pentru a ascunde ceva de mine când vine vorba de operațiuni de tip “misiune imposibila”. 

(Piticii zâmbesc tâmp. Asta nu e a buna).

Normal ca nu e imposibila, dar la gradul meu de încăpățânare și lene…se știe.  

⁃            Asta e iar una din categoria “liber arbitru”?, zic eu scărpinându-mă in cap. 

⁃            Hahahahahaha, măcar nu ți-ai pierdut umorul!

⁃            Pai cu tine în coaste ce draq sa fac, ca numai mumu îmi iau în ultima vreme. 

⁃            Lasă mă, ca o sa înțeleagă ei când se vor trezii; 

De data asta eu leșinând de ras cu lacrimi:

⁃            Adică vrei sa zici când te vor vedea?

⁃            Un zâmbet acru mi se întoarse, eu râzând în continuare. 

⁃            Știi mai prietena mea, măcar cu mine nu te plictisești. Nu fac eu ce mi se spune. Nu fac eu frumos. Dar măcar livrez.

⁃            Si asta e adevărat. 

⁃            Haide, zi care e provocarea?

Ascult pe îndelete între 2 serii de mesaje care deschid o lume. Pe măsură ce ascult ceva se schimba în matrice. Opa, devine interesant. 

Mai dau un shoot de palinca pe gât și ies din casa. Din nou știu ca lumea pe care o las în urma nu va mai fi la fel când voi reveni. 

Cineva trebuie sa facă ce am de făcut. 

Cineva trebuie sa albe curajul sa o facă. 

Măcar moartea plătește bine. Are tot timpul din lume.

Bralgei & DHTH