Inima nu poate fi corupta, doar învăluită
chiar daca greșești. e ok
Negarea sau cortina din fata inimi
Da, nu din fata ochilor, ci din fata inimii. Vechiul limbaj chinez nu avea cuvant pentru a defini mintea. Ei o numeau “inima invaluita”, si nu pot sa nu fiu de acord cu intelepciunea acestui cuvant.
Multi ani mi-au trebuit sa pricep ce vroiau sa spuna cu asta, iar timpul mi-a aratat ca inima nu poate fi pervertita, ci doar invaluita. Acel loc sacru e obarsia puritatii, casa copilului interior. Daca acest loc ar fi putut fi pervertit, am fi disparut de mult ca specie. Nu pot decat sa fiu recunoscator pentru acest design.
Ce se intampla atunci? Mintea se intampla.
Programele mentale invaluie inima. Putin cate putin ne pierdem puritatea si ne afundam in negare. Ce negare? Ce negam?
Unii s-ar putea gandi ca e ceva complicat. Si este daca nu privesti adevarul. Poti sa negi multe, dar si asta este doar un alt nivel al controlului minti. In realitate doar ne negam pe noi si ceea ce simtim.
Oare sa fie atat de simplu? Eu zic…da. Simplitatea face ca mintea sa taca. Asta e si cheia. De acest lucru se teme mintea cel mai mult. Daca mintea tace, inima vede.
Perdeaua ce invaluie mintea incepe sa se disipeze, ca o ceata deasa spulberata putin cate putin de soare, de lumina.
Negam ce simtim, negam ce vedem, negam ce se intampla, negam realitatea, si mai presus de toate ne negam pe noi insine. Ne negam originea, ne negam impulsurile, ne negam corpurile, ne negam spiritul.
Am inventat zei, credinte, raiuri, iaduri, valhale, recompense dupa moarte, vise. Cine ma poate contrazice? Cine s-a intors din moarte si mai poate sustine aceasta imensa negare a vietii?
Am fost dincolo, m-am intors si nu am nimic de adaugat sau de comentat decat asta: Aici e totul.
Fugim de viata si asta e problema.
NEGAM VIATA si as fi inclinat sa zic ca in felul asta Universul ne intoarce prostia si ne neaga la randul lui, dar nu e asa. Doar ne negam pe noi insine.
Constant in stare de negare ne simtim neputinciosi, nevrednici, pacatosi sau inutili. E doar o consecinta a unei gandiri focusate pe negare si suferinta.
Cea mai mare minciuna este ca nu ne consideram vrednici de divinitate. Cautam mereu sa ne dovedim vrednicia de a fi acceptati de divin, de zei, de rai, cealata realitate, valhala, sau ce alte nume vrem sa dam viselor si inchipuirilor noastre individuale sau comun acceptate.
Cuvintele mele nu vor aduce alinare. Aceste cuvinte vor aduce agonie, manie si frustrare. Perfect. E normal sa fie asa. Blasfemie, fie ca e crestina, musulmana, pagana sau de oricare alta natura. Fara agonie, nu exista trezire. Nu ai cum sa te trezesti daca tu crezi ca esti treaz, si ce poate fi mai dureros decat sa realizezi ca dormi?
Si ce e rau cu somnul? Nimic, dar uite asa o ardem de mii de ani in violenta si moarte.
Nimeni nu vrea sa moara. Eu zic ca de fapt cei care nu vor sa moara de fapt nu vor sa traiasca, caci neaga viata.
Oh, parca aud deja comentariile, da e normal sa vina, caci eu nu neg viata ci neg iluzia.
Neti, neti
Gabriel Pesa
