Imi este greu sa scriu acest articol fara sa ma implic personal, pentru ca de fapt sunt implicat. Prin simplu fapt ca scriu ceea ce scriu, ma implic si aduc un input in constiinta mea datorita verbalizarii a ceea ce am trait si experimentez, dar si in constiinta celor care vor citii ceea ce voi exprima.
Ce am nevoie sau ce vreau? hmmm….grea intrebare. Suntem intr-o capcana infinita construita incredibil de complicat dar care la baza are aceasta equatie a alegerii, a liberului arbitru. Pana si acest aspect e pervertit. Zilnic suntem confruntati cu dilema de a alege intre:
CEEA CE AVEM NEVOIE
vs
CE VREM SAU CE DORIM?
Insa aceasta “simpla alegere” are implicatii atat de profunde, incat eu personal m-am cutremurat cand am inceput sa o deslusesc. Aceste implicatii merg pana la nivel celular si apoi mai profund in nivelul energetic si apoi si mai profund, in nivelul emotional si mental, si apoi si mai profund pana la nivelul de esenta a spiritului, la nivel de putere personala.
Poate ca pare ca ma joc cu termenii dar pentru mine nu este asa, iar partea cea mai grea a fost sa accept ca am fost si sunt prins zilnic in aceasta capcana, in acest joc al societatii in care traiesc si care ma mananca de energie prin toate metodele posibile. Unul din secretele constientizarii acestui adevar este sa fii bland cu tine si sa nu te invinovatesti pentru greselile si alegerile in directia dorintelor versus nevoile pe care fiecare din noi le are, si apoi, sa extinzi aceste nevoi la cel/cei de langa tine. Este un proces lung si dureros. Nu se poate face peste noapte din simplu motiv ca nu avem energia necesara pentru a vedea clar.
Claritatea perceptiei este vandalizata si furata cu fiecare intrument social, cu fiecare imprint mental (program mental) cu care operam, cu fiecare emotie sociala, iar fiecare din noi folosim zilnic foarte multe. Identificarea, acceptarea, si ulterior eliminarea acestor programe este o sarcina care ne poate lua o viata intreaga. Dar fiecare drum incepe cu un pas, si apoi inca unul, si asa mai departe.
Experienta aspectului mental pe care fiecare ne-am decis sa o abordam ca indivizi si ca si civilizatie, ne-a adus in acest punct. Stiam asta cand ne-am intrupat pe acest pamant. Apoi am uitat. Marea majoritate a uitat acest aspect si prin presiunea celor din jurul nostru am inceput de mici…de foarte mici, sa acceptam programele sociale sau imprint-urile mentale. Aceste imprint-uri iti spun cum sta treaba pe aici, cu ce se mananca, cum sa te faci placut, cum sa atragi atentia, cum sa te integrezi in societate si cum sa dai frumos in grup, etc. Aceste programe se bazeaza pe separare. Experienta ego-ului individual separat de comunitate, este un program al umanitatii pe care cu totii l-am acceptat cand am “semnat” contractul de incarnare. La un moment dat noi am existat ca grup conectat/co-legat (linked), urmarind nevoile grupului in detrimentul nevoilor personale sau individuale. Am ajuns insa in extrema cealalta. In punctul in care ne-am separat de ceilalti si inclusiv de noi insine, daca ne referim la sinele nostru sau legatura cu sufletul.
Separarea se face inca de la nastere. Copiii sunt luati de langa mame si dusi in incubatoare, alaptati cu lapte praf si asa ma reparte. Apoi copiii sunt crescuti de dadaci, sau bunici, etc. Nu vreau sa ma duc prea mult in scenariul asta dar ati vazut pana unde se poate ajunge. Pana in punctul in care statul si niste lucratori sociali decid ca nu esti suficient de parinte si iti pot lua copilul pentru ca sa il creasca “mai bine” dar mai separat. Copilul devine lucratorul perfect, asocial si dispensabil. Dar asta inseamna separare. Aceasta separare duce la separarea fiecaruia de ceilalti, putin cate putin si la alienarea noastra ca societate. Oare aceasta revolutie mass-media si de socializare ne uneste sau ne separa. Pe facebook apare ceea ce suntem sau ceea ce vream sa se vada ca suntem? Separarea a luat cote maxime de perversiune. Ma doare sa intru adanc in aceasta directie. Ne separam in carti, in filme, in studii, in orice. Nu vrem sa fim aici si acum. Nu ne gandim ce are nevoie fiecare, ci cum ne e mai bine noua, cum egoul nostru e mai bine hranit. Am invatat sa traim din pozitia de separare. Si ni se pare totul foarte normal si justificat.
Dar cu ce cost?
Apoi apare un nou program mortal pentru noi ca oameni. COMPETITIA. Ce e competitia? Competitia e separare, daca o privesti real, asa cum ne este introdusa pe gat. De la cele mai mici varste, aceasta competitie se baga perfid in cele mai adanci unghere ale fiinetei noastre si pune stapanire pe vointa noastra. Devine forta motrice in viata, solutia de succes ce este perfect justificata mental prin ideea de progres. Dar oare e asa?
Daca economic competitia este considerata BUNA, orice credinta spirituala considera competia drept MORTALA. Si chiar si in aceasta clasificare avem separarea. Din nou, in esenta am invatat sa privim lumea din pozitia de separare. Fie ca aceasta separare e din pozitia de forta, eu sunt bun si smecher si puternic, sau din pozitia de victima. In final daca o privesti real, tot separare e.
Nu am inteles nici eu aceasta ecuatie auto-justificata pe toate partile daca o privesti din perspectiva mental-rationala. Insa la un moment dat tot studiind corpul uman, am inteles rolul celulei si modul in care este construit Universul. Si atunci…BINGO! S-a facut lumina.
Noi nu suntem decat un nivel superior de asamblare a unei celule. Suntem un grup de celule care asigura functionalitatea unei celule pe urmatoarea octava de evolutie.
Nu suntem altceva decat O CELULA mai complicata. Insa tot o celula suntem. Universul este fractal, si noi respectam aceasta lege, pana cand nu mai intelegem rolul celulei, al nostru in mecanism. Acesta este momentul in care in loc sa urmarim ce are nevoie celula (noi) in raport cu mediul, facem ce vrem ca celula, iar asta e cheia intregului dezastru in care ne aflam.
Una din legile universului spune ca intotdeauna noi primim ceea ce avem nevoie, nu ceea ce dorim sau vrem.
O celula este perfect integrata in mediul in care traieste. Asta e si ideea. Insa o celula nu poate exista de una singura prea multa vreme facand doar ce vrea muschii ei. Moartea o pandeste dupa colt. O celula face ceea ce este nevoie, nu ceea ce vrea. Asa e designul matriceal al corpului. Noi fiind pe un plan usor superior, avem o libertate de miscare putin mai mare fata de o celula, dar raportandu-ne la mediul geografic, sau la Planeta, observ ca libertatea nu este asa de mare. Iata ca in cateva sute de ani am reusit sa destabilizam planeta pentru ca fiecare, individual dar si ca grup, facem doar ceea ce vrem, nu ceea ce e nevoie pentru noi, pentru comunitate, si in final pentru mediul in care traim si ne dezvoltam.
Ideea este ca fiecare trebuie sa accepte ca avem un rol cheie in aceasta societate, rol pe care e nevoie sa il identificam si sa il aplicam, dar nu din separare. Problema nu este ceea ce faci ci cum o faci. Poti sa faci ceea ce faci din pozitia de separare sau din pozitia de integrare sau comuniune cu cei din jurul tau, cu mediul si cu planeta pe care toti de fapt traim. Daca te ridici deasupra a ceea ce “vrei”, descoperi cu stupoare ca toti de fapt ne plimbam in Univers cu o singura nava – Geea sau Terra. Nu avem alta, si viata asa cum o cunoastem noi a fost creata si structurata foarte specific pentru aceasta planeta.
Va pot da un exemplu foarte dur de celula care face ceea ce vrea in loc sa faca ceea ce este nevoie. Cancerul, sau celula stem canceroasa, care se multiplica doar cum vrea ea, nu cum este nevoie in mediul in care exista, in corpul in care traieste. Si de fapt cancerul este adaptarea celulei la mediul hiper-mental in care traim. Celula “vede” cumva ca se poate sa faci si ceea ce vrei. Trage cu ochiul la celula mai mare (corpul uman) care traieste intr-un mediu in care fiecare facem doar ceea ce vrem. Ce urmeaza este o adaptare si proliferare foarte complicata de inteles, a unui principiu extrem de simplu pe care il impartasesc cu voi pentru ca l-am vazut extrem de clar. Omul face doar ceea ce vrea el netinand cont de mediul in care se dezvolta. Continuand analogia pe care v-am prezentat-o, nu e greu de inteles, ce este omul si civilizatia umana pentru aceasta planeta. Da, acum e clar ca noi suntem cancerul planetei, si nu ma mira, ca natura a gasit sa reproduca fractal in noi acelasi lucru ca si adaptare la mediul in care oamenii fac ce vor in loc sa faca ceea ce este nevoie. Da, stiu, doare sa vezi ca asta suntem, dar inca mai e loc de schimbare, inca mai putem sa intoarcem roata si sa rescriem povestea.
Pentru a schimba paradigma in care traim este nevoie insa de intelegere, de educatie. E nevoie sa nu ne mai separam de cei din jurul nostru si sa nu mai facem ceea ce facem din pozitia de separare sau ego. Stiu ca nu e usor, nici mie nu imi este usor, dar macar putem sa facem in fiecare zi cate putin pana ne rescriem programele din care operam.
Invatand sa identificam nevoiele reale pentru noi si pentru cei din jurul nostru putem sa consumam mai putine resurse, putem sa fim mai liberi si mai detasati. Se vad primele semne ca multi au inceput sa inteleaga la nivel subtil sau constient ceea ce am spus in acest articol. Ideea de comuniune, de sharing a resurselor, a caselor, a masinilor, etc., pare sa ia putin cate putin amploare. Cei care vom intelege acesta lectie, va trebuii sa o experimentam in fiecare zi, si avem responsabilitatea de a-i ajuta si pe ceilalti sa inteleaga. Ceea ce este nasol de tot, este ca ori reusim cu totii sa schimbam aceasta ecuatie, ori murim cu totii ucigand gazda care ne tine in viata – Terra. Nu avem unde sa plecam, nu avem unde sa fugim.
Degeaba se trezeste cate unul si se cara in muntii sau mai stiu eu unde. Nu ajuta cu mare lucru, pentru ca aceste programe mentale sunt atat de puternice, incat, te vor face sa uiti de constientizarile facute in secunda 2. Auzi o astfel de poveste despre nu stiu ce maestru sau nu stiu ce sfant care face si drege. Ei si ce daca. A doua zi ai uitat, si o iei de la capat pentru ca te lovesti de programele zilnice.
E nevoie ca cei care se trezesc sa stea printre noi, sa ne aduca aminte si sa ne aducem cu totii aminte de aceste lucruri, si impreuna sa schimbam paradigma si povestea noastra ca societate.
Altfel vom fi o alta civilizatie care a inflorit si care a disparut pe acest pamant. Exemple sunt multe in istorie si culmea, erau mult mai avansati ca noi. Eu trag speranta ca se poate.
Nevoi versus dorinte, hai ca nu e chiar asa de greu. Ce alegem?
