Acasa

E 29 septembrie 2015 si m-am trezit, corpul imi vibreaza puternic in starea de murmur si sunt inca aici.

Ma gandesc la ea si o simt, suntem inca aici, si un zambet puternic vecin cu rasul ma strabate avand in vedere toate informatiile legate de trezirea planetara, ascensiune si alte mesaje transmise pe diferite canale. Simt sa scriu despre asta si despre viziunea mea asupra locul in care traiesc, despre Acasa.

Parcurgerea zilnica a acestor ani a fost ca un roller coaster, cu momente de bucurie intensa, cu iubire dar si cu frustrare, tristete si melancolie. Totul e parte din viata si de fapt asa e viata. Nu am putut sa ma identific cu zecile de mesage transmise de fiinte de lumina sau ascensionate, ingeri sau avatari. Citeam acele mesaje si imi pareau un soi de NLP spiritual care sa ma faca sa ma gandesc la lucruri bune ce pot sa ni se intample daca gandim pozitiv, daca ne vedem deja intr-un punct de lumina, frumos sau cum vreti voi…blah, blah, blah. Nu ma pot imbata cu apa rece, am o problema de control si un simt al realitatii foarte puternic imprimat in structura mea informationala. Am luat ideile si am cautat sa le aplic in viata mea cat am putut, pentru a face acest loc acasa. Realitatea dura a alegerilor zilnice ma trezit mereu ca un dus rece. Din fericire pentru mine am intalnit oameni autentici pe drumul meu carora le multumesc pentru toaigele pe spinare si suturile in cur. Am lasat sa treaca ziua de ieri pentru a observa ce simt. Simt ca sunt acasa. Nu este o stare de exaltare sau de beatitudine, e doar ceva la care am lucrat si de care ma bucur acum. Ca o casa la care am lucrat intens si in care m-am asezat acum si imi trag sufletul. Dar avem treaba. A venit vremea sa invatam sa iubim real, nu sa stam pe spate, si asta inseamna actiune.

Apropo de suflet e nevoie sa va spun cum vad sufletul si pe mine. Sufletul asa cum l-am vazut cu ochii mei este ca un imens ciorchine de struguri, in care fiecare boaba reprezinta o constiinta. Constiinta care va vorbeste acum (Bralgei) este ultima boaba din varful strugurelui. Nu pare mult desi am vazut cat efort este din partea intregului suflet, din partea fiecarei boabe de constiinte, ca eu sa ma integrez cat mai bine in aceasta realitate, in acest corp si prin care experienta adunata sa fie transferata catre intregul suflet. Mai bine de atat nu va pot descrie realitatea valabila pentru fiecare dintre noi de aici. Sufletul este multidimensional si isi continua existenta etern, pe diferite dimensiuni, 4, 5, 6, 7 si mai sus in acelasi timp in care eu sunt aici si acum. Doar conexiunea informationala si energetica cu restul constiintelor din asamblarea sufletului meu imi poate da o senzatie de ascensiune catre o dimensiune superioara. Poate asta e tot, faptul ca nu ma simt singur. Conexiunea aceasta ma linisteste si imi da aripi, in timp ce vad cat de mult avem de aplicat in aceasta realitate ceea ce ni se transmite constant. Nu traim intr-o lume ideala si feerica in care e numai iubire si intelegere. O sa putem ajunge acolo daca facem ceva in fiecare zi cu fiecare gest pe care il extindem in jurul nostru.

Nu ne ajuta cu nimic sa stam si sa visam la o lume mai buna, e nevoie sa o facem noi. Colapsul si haosul din jur e un dus rece care ma ajuta sa imi aduc aminte adevaratele valori care transforma. Nu fac nimic, nu se schimba nimic. Asa ca va reamintesc si voua acest lucru. Pare ca am ascensionat dar nu e asa, sau poate ca e dar nu vad eu acest lucru. Pentru un imens ciorcine de constiinte, ce e o singura boaba uitata in aceasta realitate. Nu e mult si e totul. Imi vine in cap replica dintr-un film – Kingdom of Heaven – cand cuceritorul Ierusalimului, Sallaadin e intrebat de aparatorul cetatii, “De ce atata efort si lupta pentru acest loc? ”Ce inseamna pentru tine Ierusalimul?” El se intoarce si spune: ”Totul si Nimic!”

Asa ma simt. Simt ca acum si aici se da o batalie, pentru totul sau nimic. Nu am nimic de pierdut, asa ca dau totul pe teren, si ce altceva am in afara de experienta acumulata si iubirea din mine. Experienta ma ajuta sa navighez dar iubirea ma ajuta sa traiesc, sa merg mai departe, sa ma intorc acasa la iubita mea si la iubirea din mine. Ma juta sa ma reincarc si sa mai dau o tura prin padure, pentru ca mai sunt si altii care s-au saturat de padure si care au inteles ca padurea nu e totul. M-am simtit protejat de padure dar si terifiat, m-a straduit sa ies din ea si acum ca sunt la vedere o parte din mine tanjeste dupa protectia copacilor la umbra carora imi gaseam locul in care sa ma ascund. Acest timp a trecut si e nevoie sa imi iau coaiele in maini si sa merg pe drum deschis. Nu mai putem sa ne mintim, nu mai putem sa ne ascundem, vremea padurii a trecut si nu mai suntem copii. A venit vremea sa ne asumam tot ceea ce facem si ceea ce gandim. Doar asa putem schimba aceasta lume.

Nu va ganditi ca trebuie sa schimbati lumea, nu e treaba noastra asta. Treaba mea e sa ma schimb pe mine si odata cu asta se schimba si ce e in jurul meu, familia mea, prietenii mei, cei cu care ma intalnesc. Lumea nu se schimba, doar oamenii se schimba daca aleg sa se schimbe. Lumea se schimba de la sine dupa noi, caci e o reflexie a noastra.

Articolul de azi este despre ACASA, despre acest “Kingdom of Heaven”, dar pentru a-l avea e nevoie sa iti asumi cine esti si unde esti. Si asta e o lectie grea. Personal am fost pacalit cu un morcov imens, ca daca fac anumite lucruri pot sa imi iau talpasita de pe aceasta planeta. Am incercat in fel si chip sa fac acest lucru posibil pastrandu-mi constiinta intacta. Acum dupa multi ani am inteles ca am fost pacalit, insa cu un scop. Am fost ca un magar cu morcovul in fata dar am dat tot ce am putut pentru visul meu. Asa sunt. Acum vad ca era doar un morcov, dar vad si in ce m-am trasformat si pentru asta le multumesc celor care “m-au pacalit”. Pentru cat sunt de incapatanat, nici eu nu cred ca as fi vazut o alta solutie. Determinarea si incapatanarea de a-ti atinge visul e ceva incredibil de util atata vreme cat nu uiti de tine, cat nu uiti de inima ta si atata vreme cat nu uiti de cei din jurul tau. Nu merita sa calci pe cei din jur pentru a-ti atinge visul. Asta e ceea ce am invatat si ce impartasesc cu voi. Aici e acasa si nu am unde sa plec.

Ieri am primit multe complimente legate de claritatea cu care exprim lucrurile pe care le vad si trasmit. Cred ca face parte din ceea ce am de facut aici si acum, si le multumesc celor care ma urmaresc. Am insa de de facut cateva sugestii.

Claritatea si usurinta cu care ma exprim este si in voi. Daca nu ar fi nu m-ati putea intelege. Suntem pe aceeasi frecventa caci altfel ati spune ca bat campii. Clar este ca pentru multi chiar bat campii. Am doar curajul si inima imi este plina pentru a spune cu glas tare ceea ce simt. Asta e ceea ce trebuie sa faceti si voi. Nu sunt mai special decat voi, doar mai incapatanat. Nu mi-a fost frica sa gresesc si nici acum nu imi este. Greselile si alegerile pe care l-am facut mi-au adus iubirea in viata, mi-au adus intelegerea si constiinta cu care fac fiecare pas. Nu e nimic special. Venirea acasa e venirea intr-o lume a constiintei si a iubirii. Acel Kingdom of Heaven (Regat al Cerului) nu e acolo…E AICI, in inima mea. E in inima fiecaruia din voi si pentru asta avem nevoie de alegeri constiente. Cei pe care i-am intalnit mi-au aratat multa lumina, si iubire, dar e nevoie sa aprinzi tu becul inauntru tau pentru a lumina in afara. Daca stau in admiratie pentru fiintele de lumina care tralucesc fara sa fac nimic, inseamna ca nu am inteles nimic din mesaj, si ca inca dorm. E nevoie de practica nu de teorie, asa ca practic in fiecare zi.

Cand am plecat de la Lujan Matus am plecat cu o poveste care a insemnat mult pentru mine si pe care o sa o impartasesc acum cu voi la sfarsitul acestor ganduri.

Lujan Matus era intr-un aeroport sau ceva de genul asta. Nu am inteles exact dar nu conteaza. El exersa niste miscari de qiqong cu mainile si un calugar budist batran il vede. Ochii lor se intalnesc si se recunosc unul pe celalalt in inima fiecaruia. Batranul intreaba: Ce faci? Lujan raspunde “Exersez!”. Batranul budist raspunde: Mi-as fi placut sa fi exersat si eu mai mult in viata, in schimb am studiat!”

bralgei shackry