Îmi place cuvântul nelimitat.
In engleza se folosește “LIMITLESS”, un cuvânt la fel de drag mie, ca si “BEYOND”. Cred ca mai mult îmi place ca e un singur cuvânt care definește un paradox si un pleonasm in același timp, însă întrebarea este alta.
De ce exista limite? Oare exista limite?
Eu zic ca nu, dar e fain sa descoperi singur acest lucru, așa cum am descoperit si eu. Mai fain este faptul ca secretul este ascuns in cuvânt.
Am trecut printr-un proces in 3 etape care trece de la: A gândi „in interiorul cutiei”, la „a gândi in afara cutiei”, si după care am trecut la „nu e nici o cutie”.
Un proces dureros si eliberator in același timp pentru ca nu poți sa treci de la o etapa la alta fără a face o serioasa curățenie in gândirea proprie. Si ca de obicei, întrebarea de baza este aceeași: De ce?
Si vin eu si iți pun o alta întrebare: De ce nu?
Ce mă retine in afara de un set fantastic de informații, preconcepții, programări si îndoctrinări, intrinsec prinse într-o plasa de atașamente pentru o grămadă de lucruri, persoane sau idei proprii. Iubesc viziunea copiilor care își permit sa viseze fără limite in aceasta lume. Recunosc ca nu am fost întotdeauna atât de liber in gândire ca acum, dar nici nu as fi devenit daca nu as fi trecut printr-un proces sever de selecție.
Nu exista limite, si totuși exista. Un paradox inconciliabil in care sta frumusețea vieții pe aceasta planeta si poate si pe altele. Un paradox care poate fi însă folosit. Cum?
Secretul: In definirea limitelor proprii de integritate vei găsi lipsa limitărilor.
Pentru asta însă e nevoie de ceva munca in a descoperi care sunt limitele tale de integritate, apoi in a aplica aceste limite si apoi in impunerea lor.
Dar mai întâi, ce înseamnă limite de integritate?
Limitele de integritate înseamnă limitele de la care corpul meu fizic, energetic, emoțional sau mental suferă.
Definirea cat mai precisa a limitelor de integritate iți oferă spațiul in care poți sa fi fără limite. Poarta către infinitate este in interior, si cred ca foarte mulți dintre noi știu deja asta. Însă aceasta poarta nu poate fi deschisa atâta vreme cat suntem antrenați constant in exterior de o grămadă de forte si „angajări energetice” care ne penetrează spațiul.
E ca si cum eu încerc sa deschid un portal foarte complicat alcătuit din elemente foarte fragile pe care e nevoie sa le așez una cate una într-o configurație extrem de delicata, dar in același timp, toata lumea bate la ușa, face curent, mă suna in continuu si mai vine sa îmi spună si ce sa fac. Da, neproductiv.
Vrem sa fim nelimitați dar nu știm sa impunem limite.
Eu zic ca e nevoie mai întâi sa ne aflam limitele, apoi sa le respectam si apoi sa le impunem. Un simplu exercițiu in 3 pași care e posibil sa ne ocupe o viată, dar ce altceva am de făcut?
Liniștea interna pentru a fi nelimitat se obține prin impunerea unor limite. E ca un fel de proces autist controlat prin care te sustragi lumii pentru a oferii o noua cunoaștere si percepție dincolo de orice viziune limitata a realității.
Paradoxuri după paradoxuri, dar nu poți sa nu le iubești. Altfel viată noastră ar fi chiar o roata de hamster din care nu am mai ieșii decât cu picioarele înainte, iar uneori nici măcar după moarte. Asta a fost un moment critic pentru mine, când am înțeles ca moartea nu e chiar finala si ca nu se da un „reset”(en: repornire a unui sistem/computer) complet decât in anumite cazuri. Dar sa nu complicăm acest articol mai mult decât este deja.
Cum sa poți explica ca nu e nici o cutie (there is no box) când tot ceea ce vezi in jurul tău este in cutie (thinking inside the box)? Trecerea de la un tip de gândire la altul este suficient de provocatoare, însă când te vezi in fata următorului pas – nu e nici o cutie (there is no box), mintea face ca toți dracii.
Si e normal sa fie așa. Limitele sunt puse pentru a ne regăsii conștiința, puterea, iubirea.
Odată ce acest lucru ia forma in tine poți sa iți revendici libertatea, dar nu înainte de a renunța la atașamente. Acest paradox nu putea sa fie simplu, dar realitatea este ca nu exista libertate fără asumarea ei si a consecințelor născute din acțiunile noastre. Oamenii vor sa fie liberi, da nu vor sa își asume tot ceea ce vine odată cu aceasta.
La fel este si cu limitele. Ele exista si nu exista in același timp. Depinde de unde le privești.
Neti, Neti
