Ecuația despre sarcopenie si osteopenie pe care nimeni nu ți-a explicat-o – și de ce asta costă ani din viață.
de Bralgei Shackry | bralgei.com | 30+ ani experiență în nutriție, biohacking și regenerare celulară
Citește asta înainte.
Azi mi-aș dori să fi avut șansa să citesc așa ceva la 18 ani. Impactul celor care m-au învățat a fost puternic, dar vremurile erau diferite. Mi-am propus ca dacă ajung în punctul în care să pot oferi mai departe din experiența mea, să nu spun, așa cum mi s-a spus mie: „Execută și nu mai comenta atâta”.
Pe vremea aia nu erau surse libere de cunoaștere. Totul era aproape secret când era vorba de cunoaștere reală.
Și revenind la mușchi și augmentare, principiile nu s-au schimbat prea mult. Cu informația din acest articol, cu principiile descrise aici, se putea și atunci. Lumea nu e diferită, doar tehnologia — și asta de multe ori lucrează în defavoarea noastră dacă nu înțelegi ce faci. Ăsta e motivul pentru care ființa mea a încercat să înțeleagă principiile și codul din spate.
Nu există om pe planetă care să nu vrea mușchi. Dacă nu vrei, înseamnă că nu ai înțeles biologia de bază și cred că e cazul să înveți puțin despre corpul pe care îl folosești în fiecare zi. Nu ai mai multe. E singurul.
Dacă ai răbdare să citești, probabil că nu mai ai nevoie de mine, sau poate foarte puțin. Asta e poziția din care scriu și nu e una ușoară. E chiar vulnerabilă.
Dar 90% din cei care încearcă să construiască sau măcar să conserve masa musculară nu au înțeles că există DOUĂ condiții care trebuie îndeplinite simultan. Una singură nu funcționează. Asta e secretul.
Condiția 1: Semnalul sau comanda. Mușchiul trebuie să PRIMEASCĂ ordinul să crească — un impuls neural specific, de prag, care activează fibrele cu adevărat importante. Fără semnal corect, materialele de construcție stau degeaba în depozit.
Condiția 2: Materialele. Aminoacizii esențiali, în special leucina, în cantitate suficientă și formă corectă. Fără ei, semnalul se emite către celulă, dar aceasta te va ignora. Normal că o face, deoarece nu are cu ce să construiască sau să execute comanda.
Când le ai pe amândouă simultan — magia se întâmplă. Asta nu e o metaforă. Nu e marketing. Aceste lucruri pot fi verificate cu DEXA sau cu alte sisteme de investigare.

Partea întâi: problema pe care o ignorăm — și care se agravează.
Mi-am sabotat creșterea și antrenamentul muscular destul de devreme. Pe undeva la 21 de ani. Am încercat să ridic o mașină cu forța proprie ca să scot un cric de la o roată pe care o schimbam în urma unei pene. Mi-am distrus un disc la spate și apoi am mers în patru labe. Mulți ani mi-am găsit o scuză pentru a nu mă antrena, spunându-mi că am coloana sensibilă. Însă mușchii au o altă poveste, pe care am redescoperit-o la 50 de ani.
Am refuzat să cred că sunt atât de prost încât să nu găsesc o cale pentru a-i reconstrui. Și am găsit-o. Nu e ușor, dar nici imposibil. Dar mai întâi să înțelegem principiile.
Mușchii nu au o condiție de platou — ori cresc, ori scad. Depinde doar de noi să menținem această situație. În plus, ei reprezintă și o sursă de energie în momente dificile sau de lipsuri. Mușchii pot fi descompuși în zahăr și grupări amino pentru a fi folosiți în condiții speciale, ca sursă de backup. Așa că această situație nu e una pe care să o tratăm cu „merge și așa”. Problema e gravă la nivel mondial, și acesta e motivul pentru care mi-am focusat atenția și eforturile pentru a găsi o soluție concretă pentru această chestiune. Degradarea mușchilor e, din punctul meu de vedere, moarte lentă.
Există o statistică pe care trebuie să o știi și pe care sistemul medical o tratează cu o lipsă de urgență greu de înțeles:
CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Sarcopenia — pierderea progresivă a masei musculare și a funcției musculare — afectează 5–13% din populația de 60–70 de ani și escaladează la 11–50% la persoanele peste 80 de ani. Declinul accelerat al masei musculare începe, conform datelor consistente, în jurul vârstei de 50 de ani, iar cel al forței musculare la 65.
Masa musculară scade cu aproximativ 6% pe deceniu după jumătatea vieții. La nivelul populației globale, sarcopenia afectează 10–16% din adulții în vârstă — cifre care se înrăutățesc anual și care acoperă din ce în ce mai mult grupuri de vârstă mai tinere.
Prevalența sarcopeniei crește de la 5% la vârsta de 65–69 de ani la 36% la 85–89 de ani.
Surse: Physiopedia — Sarcopenia; studiu NIH/PMC privind prevalența; studiu NIH/PMC privind declinul masei musculare
Și acum vine întrebarea pe care nimeni nu o pune suficient de tare: de ce sunt mușchii atât de importanți?
Suntem proiectați genetic pentru mișcare. Două milioane de ani de optimizare spre utilizare musculară — vânători, războinici, fermieri. Corpul uman, la nivel genetic, este direcționat spre mușchi. Și acum îi pierdem sistematic începând de la 30 de ani. Uneori chiar și mai devreme.
Răspunsul simplu: mâncăm greșit, mult și fără rost. În plus, ne mișcăm prea puțin. Dar asta e suprafața. Sub suprafață — și asta e ceea ce îți voi explica în detaliu — există o ecuație cu două variabile pe care, dacă nu le asiguri simultan, poți să mănânci proteină cât vrei și să mergi la sală de 5 ori pe săptămână, și tot o să pierzi.
Sarcopenia și osteopenia nu sunt 2 boli sau situații separate. Sunt 2 simptome ale ACELEIAȘI ecuații incomplete. Cine înțelege asta a câștigat deja jumătate din bătălie.
Ne gândim și investigăm densitatea osoasă de parcă acest lucru ar fi cel mai important, când de fapt e un factor secundar.
Prietene, nu îți spun asta ca să mă dau deștept. M-am trezit târziu, dar măcar am înțeles.
Mușchii nu sunt doar mușchi — sunt un organ complex care asigură supraviețuirea, dezvoltarea, comanda și multe alte funcții.
Uite un paradox:
Osul = 60% colagen = aminoacizi. Doar 40% reprezintă un mix de minerale. Mușchiul generează câmpul electromagnetic în contracție/relaxare. Acel câmp declanșează activitatea celulelor care vor produce densificarea osoasă. Fără mușchi → nu există câmp electromagnetic → fără acest câmp, nu crește densitatea osoasă. E fizică, nu filozofie.
Când explic asta oamenilor, cu același entuziasm copilăresc și dorința de a împărtăși ceva ce am descoperit, văd în ochii lor că mă tratează ca pe un șarlatan. Iar cei care reușesc să treacă peste asta și pun în aplicare ajung să mă pună în altă poziție, la fel de greșită, de super-om. Două poziții extreme în care nu mă găsesc și pe care nu le accept. O să stau undeva la mijloc și o să îmi continui munca. Atât.
Partea a doua: de ce ceea ce faci acum nu funcționează? — mitul proteinei.
„Mănâncă mai multă proteină.” Ai auzit asta de 1.000 de ori. Și poate chiar mănânci. Și totuși — mușchii nu cresc, oasele continuă să se rarifieze, recuperarea durează din ce în ce mai mult.
Nu e vina proteinei. E vina a ceea ce nu știi despre ea.
Îți garantez că nu am cum să spun toate detaliile și biohack-urile, dar măcar să abordăm baza sau fundația.
Celulele nu mănâncă proteină.
CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Corpul uman nu absoarbe proteina ca atare. O descompune în aminoacizi, pe care îi utilizează. Rata de utilizare a aminoacizilor (AAU — Amino Acid Utilization) din proteina alimentară obișnuită: carnea — 17–25%; oul — ~37%. Aceasta înseamnă că dacă mănânci 100g de proteină, corpul tău extrage și utilizează efectiv maximum 25–37g din ea. Restul devine energie sau se elimină.
Problema se agravează după 50 de ani: adulții mai în vârstă experimentează „rezistența anabolică” — capacitatea de a răspunde la semnalul leucinei scade. Pragul de leucină necesar pentru activarea maximă a căii mTOR crește de la 2–2,5g per masă (adulți tineri) la 3–4g per masă la cei peste 60 de ani. Pragul cel mai adesea nu e atins.
Surse: Borsheim et al., 2002; Churchward-Venne et al., 2016; date de prevalență, Physiopedia
Adaugă la asta că sistemul alimentar curent se bazează pe un exces de carbohidrați și zaharuri → aciditate sistemică → inflamație → blocaj absorbție intestinală → și mai puțini aminoacizi disponibili. Chiar dacă mănânci „bine”. Bariera nu e ce intră în gură. E ce ajunge efectiv la celulă.
Am mers pe fenta asta zeci de ani. Nu e despre zahăr și grăsimi. Astea sunt doar combustibilul. E despre aminoacizi. Iar dacă nu ai ce trebuie, ce crezi că se întâmplă?
Rezultat: mănânci proteină (utilizare slabă, metilare precară), nu absorbi aminoacizi, mușchiul nu primește materialele, nu construiești. Ani la rând.
Și asta dacă nu punem la socoteală inflamația. Căci dacă îți arde casa, tu nu stai liniștit și construiești altă cameră. Logic că mai întâi stingi focul. Apoi te apuci de reconstrucție și augmentări.
„Nu construiești mușchi cu proteina pe care o mănânci. Construiești cu aminoacizii care ajung efectiv la celulă. Sunt cifre foarte diferite.”
— BRALGEI SHACKRY
Partea a treia: ecuația — semnalul și materialele
Hai să simplificăm tot ce există în materie de construcție musculară și osoasă la ce este cu adevărat esențial. Nu am răbdare pentru complicat când există simplu. Și simplu, în cazul ăsta, este devastator de eficient.
Semnal + Materiale = Magie
Atât. Asta e tot. Nu e mai mult de atât. Fiecare gram de mușchi pe care l-am câștigat — și vorbesc despre 900–1.200g pe lună, verificat prin aparatură de scanare metabolică — vine din respectarea acestei ecuații. Exact asta și nimic altceva.
Simt cum mintea ta se rebelează și îți vine să închizi articolul. Pe bună dreptate.
Dar asta nu e genul de articol ca multe de pe social media, care te țin cu sufletul la gură printr-un narativ deștept, ca la sfârșit să îți spună: Dă click sau abonează-te.
Culmea, eu dau chiar soluția, algoritmul, principiul. Tot ceea ce faci e să citești.
Și dacă citești, o să mai citești încă o dată, căci îți garantez că nu există astfel de informație pe net. Culmea e că deja am verificat-o, căci am AI. Claude e cu mine. Mă ajută. Asamblăm fragmente de cunoaștere în soluții simple. Absolut genial acest AI.
Factorul 1: semnalul — ordinul pe care mușchiul trebuie să îl primească
Trebuie să știi că mușchiul nu crește din motivație. Nu crește dacă îi spui tu frumos să crească. Îți spun eu. Te ignoră cu grație.
E leneș, e în confort. Ca și mintea ta, care nu se satură să stea. A uitat senzația de endorfine pe care ți-o dă un antrenament, se mulțumește cu subzistența unei senzații de mâna a doua, care pompează un strop de dopamină.
Drog de mâna a doua. Nu mă mulțumesc cu el. E ok pentru zona de mediocritate. Am stat în acea zonă zeci de ani.
Azi nu îmi mai permit.
Tu îți permiți? Încă mai ai opțiuni?

Mușchiul nu crește din câte ore stai la sală. Nu crește nici măcar din câte kilograme ridici. Mușchiul crește când primește semnalul neural corect — un impuls de prag care activează fibrele de tip II, cele cu adevărat responsabile de hipertrofie.
Antrenamentul clasic nu generează consecvent acel semnal. De ce? Pentru că în antrenamentul dinamic clasic (greutăți, repetări), o mare parte din efort este absorbită de momentul de inerție al mișcării. Mușchiul nu este forțat să recruteze 100% din fibre la un nivel de tensiune maximă. De ce ar face-o?
Oare aleargă leul după tine? Oare mori de foame dacă nu alergi rapid să prinzi căprioara?
Nu, prietene. Frigiderele sunt pline de mâncare și companiile de servicii sunt la botul tău, gata să îți livreze ceea ce îți dorește inima — pardon, stomacul.
Mâncarea e peste tot. Pentru prețul corect, bineînțeles. Începi să vezi?
Mușchii nu au de ce să se forțeze. E o chestiune de conservare a resurselor. A deveni super-human nu e așa ușor pe cât se spune, pentru că acest lucru necesită multă muncă, disciplină și resurse.
Antrenamentul izometric sub 2 milisecunde — sistemul Under-2ms pe care l-am dezvoltat și testat pe mine și pe clienți — generează impulsul neural de prag specific. Contracție maximă, zero mișcare articulară, zero inerție. 100% tensiune pe fibra musculară. Semnalul ajunge. Mușchiul înțelege că TREBUIE să crească.
Și sudoarea curge. Nu e metaforă. E o realitate cu care e nevoie să te obișnuiești.
În curând, noua „fiță” e un corp funcțional, puternic la peste 45 de ani. Îl ai?
De aici încolo, asta e ca un fel de Ferrari sau Formula 1. Dar merge și cu o mașină de duzină. Merge, dar eu refuz asta. Fiecare alege ce alege. Eu nu mă mulțumesc cu „merge și așa”.
CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Antrenamentul izometric la lungimi mai mari ale mușchiului produce o hipertrofie musculară mai mare comparativ cu volume egale la lungimi mai scurte. Intenția balistică în contracțiile izometrice produce activare neuromusculară semnificativ mai mare (1,04%–10,5%/săptămână vs. 1,64%–5,53%/săptămână) și producție mai rapidă de forță.
Multi-angle ISO-RT — antrenamentul izometric multi-unghi — oferă o alternativă promițătoare față de antrenamentul dinamic clasic, potențial depășind specificitatea unghiulară a protocoalelor convenționale.
Semnalul izometric activează direct fibrele de tip II (fast-twitch) — cele cu potențial maxim de creștere, cele pe care antrenamentul de anduranță le subactivează cronic.
Surse: Oranchuk et al., 2019, PubMed; studiu pilot 2024–2025, Canadian Science Publishing
Crezi că te costă mai mult antrenamentul izometric, că e mai distructiv?
Greșit.
Te costă lenea. Te costă confortul. Oh, da, asta te va costa cu siguranță dacă mă asculți, dar o să fii surprins că nu e chiar așa de greu pe cât pare. Paradoxul pe care trebuie să îl conciliezi cât mai repede e legat de opțiuni.
Tu nu o să faci ce zic eu, pentru că încă crezi că ai opțiuni.
Așa credeam și eu, până nu am mai avut opțiuni. La fel am pățit.
Un bonus pe care nu îl menționează nimeni: antrenamentul izometric nu generează impactul articular al celui dinamic. 15–20 de minute pe zi, fără sală, fără echipament scump, fără genunchi distruși după 10 ani de squat-uri grele.
Același semnal. Mult mai puțin cost. → Citește mai mult despre sistem: Super Antrenament Izometric vs. Clasic — De ce semnalul sub 2ms schimbă totul
Factorul 2: materialele — aminoacizii care execută ordinul
Ai semnalul. Mușchiul a primit ordinul. Acum caută materialele de construcție. Dacă nu le găsește — ordinul rămâne neexecutat. Exact ca un șef de șantier care a dat comanda, muncitorii sunt pregătiți, dar cărămizile nu au ajuns.
Cărămizile sunt aminoacizii esențiali. Iar vârful de lance este leucina.

CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Leucina funcționează ca „cheia de contact” pentru sinteza proteică musculară. Pragul de leucină per masă pentru activarea maximă a căii mTORC1: 2–2,5g la adulții sub 50 de ani; 3–4g la adulții peste 50, din cauza rezistenței anabolice. Sub acest prag, semnalul anabolic rămâne sub-threshold — există stimulare, dar nu suficientă pentru un răspuns sintetic complet.
Leucina nu funcționează singură: funcționează cel mai bine ca moleculă de semnalizare când spectrul complet de aminoacizi esențiali (EAA) este prezent. Leucina izolată poate declanșa semnalul, dar fără ceilalți aminoacizi esențiali, corpul nu poate finaliza procesul de sinteză proteică.
Aminoacizii ortomoleculari liberi (forma L, corect pliată) au AAU de 95–99%. Proteina din carne: 17–25%. Oul: 37%. Un studiu clasic a arătat că 6g de EAA complet au produs un răspuns de sinteză proteică musculară superior față de 20g proteină integrală din zer. Alte studii arată că EAA complet poate fi de 3–6x mai anabolic per gram față de proteina din zer.
Surse: Borsheim et al., 2002; Churchward-Venne et al., 2016; Smith et al., 2018; prag leucină, Dr. T.S. Didwal; leucină peste 50 de ani, Dr. T.S. Didwal; mecanismul leucină + EAA, NIH/PMC
Thot Aminos are 39% leucină (thotnutrition.com/ro/produse). Nu pentru că arată bine pe etichetă. Pentru că ăsta este raportul care asigură constant depășirea pragului mTOR — indiferent de vârstă, indiferent de rezistența anabolică.
Nu l-am făcut ca să vând. L-am făcut pentru mine. Oare înțelegeți diferența?
Și pentru oase: lizina + vitamina C = colagenul pe care corpul îl produce intern.

Uite capcana: dacă iei colagen din exterior → ficatul îl descompune → extrage lizina → recompune. Eficiență: câteva procente. Iei direct lizina (prezentă în EAA complet) → 95–98% utilizare. Aceeași regulă: material direct, nu intermediar.
„Semnalul fără materiale = un ordin dat unui șantier gol. Materialele fără semnal = un depozit plin și nimeni care să construiască. Ai nevoie de amândouă. Simultan.”
— BRALGEI SHACKRY
Datele mele — ce arată scanarile?
Nu am făcut sport și hipertrofie până la 50 de ani. Nu era prioritatea. Aveam alte lucruri de rezolvat.
Acum nu mai am opțiuni. Logic.
După 50, am decis să testez. Am studiat, am pus la punct ecuația — semnalul izometric + aminoacizii corecți, dozați corect — și am măsurat. Nu cu ochiul liber, nu cu centimetrul — cu aparatură de scanare metabolică.
Rezultatele: 900–1.200g de masă musculară pe lună. Verificate. Media oficială din studiile clasice: 300–500g pentru un începător, în condiții ideale (5 antrenamente/săptămână, volum mare, monitorizat clinic). Sub 200g pentru intermediari. Sub 100g pentru avansați.
Nu îmi permit să „fur curent”. Oricine poate verifica cu aceeași aparatură. Dacă respecți cele 2 condiții — semnalul corect și aminoacizii corecți, dozați — magia se întâmplă. Nu doar la mușchi. Și la oase.
La 51–52 de ani mențin parametri pe care mulți de 30 nu îi au. Nu e genetică norocoasă. E biochimie aplicată.
E muncă fără opțiuni.
La fel au fost mulți cu care am lucrat. Nu au mai avut opțiuni. Acum toți zâmbesc și îmi mulțumesc.
Ce le-am dat? Informația.
Munca e a lor. Meritul e al lor.
CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Media oficială de câștig muscular pentru începători indică 1–1,5% din greutatea corporală pe lună ca masă slabă în primul an de antrenament, în condiții ideale — echivalent cu 450–700g/lună pentru o persoană de 70kg, cu 5 antrenamente săptămânale, volum mare și monitorizare clinică. Un studiu pe subiecți neantrenați (5 zile/săptămână, sesiuni de 90 de minute în mediu controlat) a înregistrat 2 kg/lună — limita superioară raportată în condiții extreme de monitorizare.
Pentru intermediari și avansați: 0,25–0,75 lbs/lună (113–340g). Sub această rată, câștigul nu mai e măsurabil lunar, chiar cu DEXA.
Surse: Fitbod; BuzzRx; InBody USA; Morton et al., 2018
Protocol complet: semnalul + materialele + amplificatorii.
Acesta este protocolul pe care îl aplic și pe care l-am testat. Nu e „rețetă universală” — e logica de stivuire (stacking) pe care o ajustez în funcție de faza de antrenament și de persoana în cauză. Dar principiile sunt fixe.
Semnalul

Antrenament izometric Under-2ms, 15–20 minute/zi, activând principalele grupe musculare. Contracție maximă, intenție balistică. Fără echipament complex. Poate fi realizat acasă. Progresiv — adaugi rezistență pe măsură ce forța crește.
Citește: Super Antrenament Izometric vs. Clasic — De ce semnalul sub 2ms schimbă totul
Materialele (per zi de antrenament)
EAA complet (Thot Aminos): 6–8g — toți cei 9 aminoacizi esențiali, forma ortomoleculară. Înainte sau după antrenament.
Leucina suplimentară: 5–8g total/zi (inclusiv ce e în EAA). Pentru un corp de 75kg, în zilele de antrenament — până la 8g. Leucina e scumpă și rară în formă vegetală curată. Verifică sursa.
Lizina: prezentă în EAA complet — esențială pentru colagen și, implicit, pentru oase. 60% din os = colagen. Lizina + vitamina C = colagenul pe care corpul îl produce intern, AAU 95–98%.
Vitamina D3 + K2: 5.000–10.000 UI D3 zilnic. 60% din adulți sunt deficienți. Fără D3, nici semnalul de creștere musculară, nici densificarea osoasă nu funcționează la parametri optimi.
Creatina: 5–10g/zi — dar luată cu grăsimi (unt, ulei de cocos), NU pe stomac gol. Motivul: creatina pe stomac gol → spike glicemic (testat personal: 145mg/dL vs sub 90 cu grăsimi). Insulina e catalizator, nu inamic — dar spike-ul necontrolat produce rezistență.
Amplificatorii (opțional, pentru protocoale avansate)
Boosteri de NOx — Citrulină/Arginină: 3–6g — vasodilatație, livrare mai bună de nutrienți la mușchi.
Cofeina: 50–100mg pre-antrenament — mobilizare acizi grași liberi + performanță neuromusculară.
Calciu ionic: din frunze verzi, nu supliment mineral. Calciul ionic se asimilează. Calciul mineral — forma din 90% din suplimentele de pe piață — nu.
Microbiom sănătos: fără acesta, toate ratele de absorbție scad. Antibioticele, zahărul, stresul cronic distrug microbiomul — și implicit eficiența fiecărui supliment din lista de mai sus.
Mișcarea minimă obligatorie
Chiar dacă nu faci izometric structurat — mergi. Minim 7.000–10.000 pași/zi. Pășirea generează vibrație → câmp electromagnetic muscular → densificare osoasă. Un studiu japonez clasic a arătat: grup placebo + mișcare → augmentare osoasă, fără medicamente. Mișcarea nu e opțiune. E baza.

Împuști mai mulți iepuri — beneficiile pe care nu le așteptai.
Când echilibrezi ecuația, mușchii și oasele sunt prima consecință vizibilă. Nu sunt singurele.
Metabolism accelerat: cu cât ai mai multă masă musculară, cu atât arzi mai eficient glucoza în exces. Mușchii sunt cel mai mare consumator de calorii din corp. Mai mulți mușchi → metabolism mai rapid → grăsimea nu se mai depune la fel. Nu e magie. E fizică metabolică.
Articulații protejate: discurile vertebrale se strică exact atunci când musculatura paravertebrală cedează. Articulațiile cedează când cedează mușchii care le susțin. Nu există supliment care să repare un disc herniat. Există mușchi care împiedică hernierea.
Reglaj glicemic: musculatura absoarbe glucoza din sânge. Cu cât ai mai mulți mușchi, cu atât sistemul gestionează mai bine carbohidrații. Rezistența la insulină scade. Riscul de diabet tip 2 scade.
Neurotransmițători și stare de spirit: triptofanul (unul din cei 9 EAA) este precursorul serotoninei și melatoninei. Leucina traversează bariera hemato-encefalică (moleculă sub 500 Dalton). Aminoacizii nu ajung doar la mușchi — ajung și la creier.
Longevitate: datele din zonele albastre — pescarii din Okinawa la 100+ ani, cowboy-ii din Venezuela la 100+ ani — numitorul comun nu e dieta. E mișcarea continuă și masa musculară menținută. Fără excepție, în toate zonele de longevitate documentate.
Don’t die from stupid things in the next 5 years. Știința și tehnologia avansează mai rapid decât îți dai seama. Merită să fii în joc cu un corp funcțional.
Pentru cine funcționează?
CONFIRMARE ȘTIINȚIFICĂ
Persoane cu sarcopenie sau osteopenie diagnosticată: protocolul adresează direct ambele condiții simultan — prin semnalul izometric care generează câmpul electromagnetic de densificare osoasă și prin aminoacizii care furnizează materialele pentru ambele structuri.
Adulți de peste 40 de ani: declinul muscular este activ de la 30, dar accelerează semnificativ după 40–50. Rezistența anabolică crește — doza de leucină per masă necesară pentru a declanșa mTOR crește. Protocolul compensează exact această barieră biologică.
Sportivi de performanță: recuperare mai rapidă, construcție musculară mai eficientă, densitate osoasă crescută ca protecție împotriva fracturilor de stres. AAU de 98–99% vs 17–30% din proteina clasică = avantaj direct măsurabil în fereastra anabolică post-efort.
Vegetarieni și vegani: profilul complet de aminoacizi esențiali din surse exclusiv vegetale este dificil de obținut consistent. EAA complet din sursă plant-based elimină variabila combinatorie.
Persoane în recuperare post-boală sau post-intervenție chirurgicală: momentele în care sinteza proteică e critic necesară și digestia e cel mai compromisă. AAU ridicat al aminoacizilor liberi elimină dependența de o digestie optimă.
Oricine ține post intermitent: EAA nu declanșează răspunsul digestiv complet al unei mese, nu întrerupe autofagia și nu anulează beneficiile metabolice ale postului.
Și dacă ești cineva care nu a făcut sport niciodată serios, sau care a abandonat după 40 convins că „nu mai are rost” — am veștile bune: corpul tău nu știe că crezi că e prea târziu. Biochimia funcționează la fel la 30 și la 60. Dacă îi dai ce îi trebuie — se reactivează.
Chiar dacă faci jumătate din ce spun eu, tot ești peste media statistică normală. Eu sunt mai „nebun” și știu că nu e ușor. Dar jumătate din ecuație bate zero din ecuație în orice moment.
„Mori tânăr, cât mai târziu posibil.”
— BRALGEI SHACKRY
→ Thot Aminos — EAA complet plant-based, 39% leucină: thotnutrition.com/ro/produse/
Întrebări frecvente.
Ce este sarcopenia și de la ce vârstă trebuie să mă îngrijoreze?
Sarcopenia este pierderea progresivă a masei musculare și a funcției musculare. Declinul muscular activ începe la 30 de ani (6% per deceniu), se accelerează la 50, și devine problematic vizibil la 60–70+. Trebuie să te îngrijoreze de la 35–40 — nu pentru că e urgență, ci pentru că e mult mai ușor să previi decât să recuperezi.
Care este legătura dintre sarcopenie și osteopenie?
Nu sunt boli separate. Mușchiul generează un câmp electromagnetic în contracție care declanșează densificarea osoasă. Fără mușchi → fără câmp → fără os. Osul este 60% colagen, deci și aminoacizi. Aceleași materiale de construcție. Aceeași soluție.
Câtă leucină am nevoie pe zi pentru a construi mușchi?
Minimum 2,5–3g per masă pentru adulții sub 50 de ani. 3–4g per masă pentru adulții peste 50, din cauza rezistenței anabolice. Total zilnic, în zilele de antrenament: 5–8g (incluzând leucina din EAA complet). Sub prag, mTOR nu se activează complet — construcția musculară rămâne parțială.
De ce antrenamentul izometric funcționează mai bine pentru hipertrofie?
Antrenamentul dinamic clasic pierde o parte din efort prin inerția mișcării. Izometricul la tensiune maximă recrutează 100% din fibrele musculare disponibile, în special fibrele de tip II cu potențialul cel mai mare de creștere. Produce același semnal neural cu mai puțin timp, fără impact articular.
Pot lua EAA în post intermitent?
Da. Aminoacizii liberi nu declanșează răspunsul digestiv complet al unei mese, nu întrerup autofagia și nu anulează beneficiile metabolice ale postului. Sunt utilizabili atât în fereastra de hrănire cât și în afara ei, fără compromis metabolic.
Cum iau creatina corect fără spike glicemic?
Cu grăsimi, nu pe stomac gol. Creatina pe stomac gol poate produce spike glicemic (testat personal: 145mg/dL vs sub 90mg/dL cu grăsimi). Un pic de unt, ulei de cocos sau o masă cu grăsimi înainte elimină această problemă. Modul de administrare contează la fel de mult ca doza.
Câtă vitamina D3 am nevoie?
60% din adulți sunt deficienți. Vitamina D din soare nu e același lucru cu vitamina D înghițită — nu e același mecanism. Doza frecvent recomandată pentru deficiențe marcate: 5.000–10.000 UI/zi, asociată cu vitamina K2 pentru eficiență maximă și direcționarea calciului spre oase, nu spre artere.
Cât timp până la primele rezultate vizibile?
Cu protocolul complet (semnal izometric + EAA corect dozat + vitaminele necesare): primele diferențe în forță — 2–3 săptămâni. Masă musculară vizibilă — 4–6 săptămâni. Densitate osoasă (măsurabilă prin DEXA) — 3–6 luni. Rezultatele cele mai spectaculoase apar la cei cu deficit mare la start — mai mult de recuperat, mai rapid se vede.
Vezi și sursele video brute.
Noi biohack-uri pentru hipertrofie musculară cu creatină și leucină nano-moleculară
Creșterea musculară și sinteza proteică — biohack-uri și sugestii
Super Antrenament Izometric vs. Clasic — de ce semnalul sub 2ms schimbă totul
L-Leucina — cea mai bună cheie pentru recuperarea musculară, sănătate și longevitate
L-Lizina — cea mai bună și singura cheie pentru colagen și un corp sănătos
Thot Aminos — EAA complet plant-based
CONCEPT by Bralgei Shackry | DESIGN & LAYOUT created with Claude by Anthropic
